About

De ce aș fi eu cea care să-l contrazică pe Confucius? El a zis cam așa: “Alege să faci ceea ce-ți place și nu vei mai munci nici măcar o singură zi din viața ta”. Nu-i așa că sună bine? Minunat de bine!

newborn photography daniela sterea

                  Într-o zi am trecut pe lângă un magazin din a cărui vitrină mi-a făcut cu ochiul un ghem de lână având o nuanță superbă. Câteodată e bine să te lași ghidat de impulsul de a cumpăra ceva așa că nu am stat prea mult pe gânduri și am cumpărat ghemul respectiv. Cum am ajuns acasă m-am așezat în fața computerului și am uitat complet de minunatul ghem.

                  Știți cum e, când ai un pitic pe creier, îl ai și cu asta basta. Piticul meu pe creier avea formă de ghem de lână. După o săptămână mi-am adus aminte că am cumpărat o mică sursă de fericire :D. M-am apucat de împletit în ziua aia. Când a ajuns Marian acasă a avut un mic șoc (“mic” e puțin spus) apoi l-a apucat râsul și din “mămăiță” nu m-a mai scos.handmade daniela sterea_7

                  Totuși, în seara aia nu m-am oprit până n-am terminat o păturică și o căciuliță. Îmi redescoperisem o veche pasiune. La orele de atelier de la școală am învățat să facem tot felul de lucruri care ar fi trebuit să ne pregătească pentru viața de femeie: să împletim, să croșetăm, să călcăm, să coasem la mașină și, bineînțeles, să gătim.

                  În puținele momente libere mă relaxez împletind. Când mă sună prietenele să-mi spună că a doua zi este sărbătoare și n-ar trebui să muncesc le explic cu calm că, de fapt, Dumnezeu spune să nu muncim în zilele de sărbătoare iar împletitul nu e o muncă pentru mine ci relaxare și, cu siguranță, Dumnezeu vede că, în vremurile astea atât de zbuciumate, în care oamenii fac prea puține din pasiune adevărată, eu mi-am găsit un refugiu.

handmade daniela sterea

                  În plus, am combinat plăcutul cu utilul și am făcut tot felul de minunății pentru ședințele foto pe care le avem cu bebelușii. A! Am ajuns la o altă pasiune: bebelușii! Îi ador pur și simplu! Presupun că am un mare avantaj din faptul că-s o fire foarte calmă și am foarte multă răbdare (asta cam tot de la împletit se trage :D) pentru că toți copiii mă plac iar mămicile sunt foarte încântate de grija pe care o am față de bebeluși și-s uimite că-mi plac atât de mult bebelușii. Dar oare cui nu-i plac bebelușii?

                  Cu mașina de cusut, altă pățanie! Marian și-a luat biclă. Am vrut și eu una dar nu mi-am găsit și de supărare m-am dus la mall să-mi iau ceva care să-mi placă. Dar ce? Am văzut o mașină de cusut și atât mi-a trebuit, mare ștrengăriță! Am așteptat momentul în care am rămas singură acasă și am început s-o descos :D. I-am trimis lui Marean o poză cu prima pereche de pantalonași făcuți de mine și nu i-a venit să creadă. E drept că și eu m-am bucurat enorm de reușită.

                  Mă întreb uneori de ce nu mi-am dat seama până acum că am pasiunea asta. Pe de altă parte acum se așază cel mai bine lucrurile pentru că îmbin fotografia, dragostea pentru bebeluși cu pasiunea împletitului. Și zâmbesc uneori la gândul că, în copilărie, bunica mi-a insuflat pasiunea materialelor, ori de câte ori vedea o bucată de material care îi plăcea o cumpăra motivând că “nu se știe niciodată când va fi de folos”.

                  Cred că liniștea interioară și mulțumirea de sine vin din pasiunile pe care le cultivi, modul în care te împaci cu tine însuți vine din bucuria pe care o găsești făcând ceva cu bucuria începutului, cu suflet de copil care descoperă lumea, iar dacă reușești ca din pasiunea pe care o ai să îți oferi un mod de viață atunci ești cu adevărat împlinit.